Managerul general al Universității Craiova, Victor Pițurcă, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că a fost dezamăgit de arbitrajul lui Cristian Balaj la meciul cu Dinamo din Liga I și că mulți dintre conducătorii de cluburi știu de cine vor fi arbitrați încă înainte de delegările CCA.
„Mulți dintre conducătorii noștri știu înainte de delegare de cine vor fi arbitrați. M-a dezamăgit Balaj la meciul cu Dinamo. A părut marcat că a arbitrat în Ștefan cel Mare. Nu se poate să nu dai penalti și eliminare la faza cu Ologu, nu se poate să fii păcălit atât de ușor de căderea lui Alexe, care nu mai avea nicio șansă la minge. Numai la noi în România la cea mai mică atingere se fluieră. M-au dezamăgit maimuțărerile lui Torje, iar el nu a luat nicio decizie. La pauză i-am spus că am avut noi penalti și eliminare, nu ei. Nu vreau să intru în polemici cu cei de la Dinamo. Ioan Andone și Cristi Borcea îmi sunt prieteni. Cine are gura mai mare și face scandal, aceia au avantaj”, a spus Pițurcă, într-o conferință de presă.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER